Un ceai

Am descoperit în seara asta, obosit, plăcerea preparării unui ceai. Unui ceai bun zic eu, un ceai maiestuos spun ai mei de prin casă. Am descoperit plăcerea Universului cînd frămînta lumea în El în timp ce priveam bulele de oxigen alergînd repede în susul ceainicului și apoi emoția acelei îndeletniciri prin care ceaiul fierbinte și puternic ca un pumnal se împrăștie și pune stăpînire pe cană. Ceaiul ar putea foarte bine să fie jar stins, cenușă, dar e o cenușă pe care dacă o arunci în aer, cînd întâlnește lumina solară se prostește ca un curcubeu al cărui cap și coadă nu le găsești niciodată.
Înțeleg, acum cînd mă simt înnobilat de prepararea unui ceai de ce chinezi erau niște aristocrați în suflet și de ce era ceaiul băutura supremă. Pesemne că zeii europeni încă beau apa aia care se numea ambrozie.