Toma Necredinciosul

Nu cred în cărțile cu titluri de genul "7 pași pentru a deveni bărbatul perfect” sau ”Trepte către o afacere de succes” sau ”10 minute în fiecare zi de autocontrol”. Nu cred în cărțile astea. Asta înseamnă că nu le citesc, nu le recomand și nu prea am încredere în oamenii care pun mare preț pe ele.
Nu cred în trăirea etapizată a vieții, în conștiința pașilor, pentru că cei ce au conștiința pasului ajung să se creadă superiorii vieții și eu nu vreau să cred asta.

De ce nu sunt bune cărțile astea?
Pentru că sunt scrise nu de oameni atenți la detalii ci atenți la definiții, atenți în primul rînd la formă și nu la fond. Oameni care în final ajung să spună ”eu am descoperit asta” sau ”eu am spus asta” și am prea puțin timp în viață ca să îmi pierd vremea citind cărți cu sfaturi scrise de oameni egoiști. Egoismul nu a fost niciodată un lucru pe care să vreau să îl învăț din cărți.
Sunt scrise pentru același tip de oameni. Oameni care strecoară cămila prin urechile acului și se împiedică de un tufiș, atenți în viață la formă, la stabilirea foarte clară a limitelor pentru ca să piardă vremea filosofînd pe tema limitelor în loc să își bușească genunchii depășindu-le.

De ce sunt bune cărțile astea?
Pentru că dovedesc prin existența lor capacitatea omului de a coborî la un nivel la care nu a fost creat să coboare. Dumnezeu nu le-a dat lui Adam și Eva o grădină a Edenului, o tonă de animale și o carte pe care scria ”Cele cinci cuvinte pe care trebuie să vi le spuneți în fiecare dimineață: Spală-te pe dinți.” ci le-a dat un Eden, o gașcă de animale și copaci și le-a zis ”Crește-ți, făceți-vă mari, descoperiți, cădeți din copac, prăjiți un pui. Trăiți!”
Cam asta e diferența între cărțile cu sfaturi, pași, nivele, trepte și viața adevărată. E vorba de a coborî la un nivel pentru care nici Adam, așa analfabet cum a fost el, nu a fost făcut să îl atingă.