Wednesday, April 08, 2009

Teatrul imposibil


Teatrul în vremea preistorică era precum transmisia mesajelor în timpul Războiului Rece. Greu de reprodus, greu de interpretat, lipsit de instrumente potrivite, tragic nu prin abordare ci prin existenţa sa. Inexistent, în definitiv.
Erau doar un grup de oameni, indiferenţi de clasa de homo _________s în care urmau să fie încadraţi care încercau să facă forme din focul la care se cocea, fierbea, iubea, încălzea. Se ţineau de mîini şi aşteptau focul să vorbească în locul lor.
Focul nu e gură, nu ştiau bieţii actori acoperiţi cu blana de lup, pentru că nici scena nu e gură.
Cînd au fost descoperite primele oase ale actorilor, într-un sit arheologic de sub teatrul imposibil ebraic s-a observat că oaselor le crescuseră în capete nişte forme încă nedefinite, o combinaţie nu prea plăcută la privit dintre flăcări şi guri, dinţi şi jar.

0 cuvîntări de canar: