O poveste cu pirați

Tatăl meu a fost mereu un om al apelor. S-a născut pe o plajă verde de alge, într-o colibă la lumina și căldura lemnelor de sub ceaunul în care fierbea o ciorbă de pește. Mamaia l-a născut, l-a spălat, ia dat țâță și apoi l-a pus să doarmă cu fața la foc, să îi fie cald. Din cauza asta, acum la 53 de ani tatăl meu are fața roșie, ochii plini de flăcări, limba ca a unui pește de apă sărată și doarme mereu cu fața spre Brațul Sfîntu` Gheorghe. E un fel de pelerinaj sufletesc nocturn.
Când era mic mânca cu mâna stângă peștele din ceaun și cu mâna dreaptă își întindea pe față funingine de pe fundul ceaunului ca să își atace surorile și frații ca un pirat încins la brîu cu spatele cămășii rupte a bunicului.

Când mama m-a făcut pe mine era vară și singura zi din an când porturile au fost închise. Orizontul se făcuse negru, bărcile se izbeau una în alta pe malurile Deltei și oamenii de acolo făceau slujbă pe malul mării ca să se potolească furtuna. La un moment dat, un puști a zis că vin pirații pe mare și cînd lumea cu tot cu popă, plini de spaimă s-au uitat pe mare au văzut că cerul negru coborîse în marea neagră și negrul acela ca fundul unui ceaun se apropia de ei. Porturile se închiseseră. Oamenii se închiseseră, popa se închina. Vântul urla ca mii de pirații. Mama m-a născut, asistenta m-a spălat, mama mi-a dat țîță apoi m-a pus în brațele tatălui meu. El m-a sărutat pe frunte și am simțit gust de pește de apă sărată. Ar fi vrut să mă așeze cu fața spre Brațul Sfîntu` Gheorghe dar nu a mai găsit orizontul ăla pentru că vîntul ridica praful în aer.A doua zi dimineață porturile s-au deschis. La știri ziceau că oamenii crezuseră că au venit pirații dar de fapt în cer cineva făcea o ciorbă de pește și cădea funingine de pe fundul ceaunului. De atunci, singura dată cînd tata se mai dă cu funingine pe față e de ziua lui, cînd chiar dacă nimic nu se întâmplă, un pirat tot trebuie să ne apere de pirați.

[Astăzi este ziua tatălui meu]